A lăsat Anglia și un salariu de 5.000 de lire pe lună pentru a salva românii bolnavi de…

Un medic neurochirurg român, care câștiga 5 mii de lire sterline în Marea Britanie, s-a întors în România și a creat, pe banii lui, o platformă care să ajute bolnavii de cancer.

Modelul l-a văzut în Anglia unde e bugetat de stat și oferă soluții eficiente și rapide suferinzilor. Bolnavii din România, obișnuiți să alerge mult prea mult timp de la un medic la altul, au acum unde cere ajutor.

Loading...

Își depun online investigațiile și în doar câteva minute cazul lor este lua în lucru de o echipa de specialiști, iar în câteva zile primesc un diagnostic, o schemă de tratament și cele mai bune sfaturi.

Georgeta Popescu, soția bolnavului: ″Am mers cu el la urgențe unde mi s-a spus că e de psihiatrie dar fără un RMN fără o investigație..un om cu o semipareză…n-am știut ce să fac efectiv, mă uităm la el că devenea o legumă pe zi ce trece și nu îmi zicea nimeni nimic.

Soțul Georgetei Popescu este doar unul dintre românii care s-au trezit cu un diagnostic crunt: tumoare craniană malignă. Nu a știut încotro să o apuce. Asta după ce primii medici l-au trimis la psihiatrie. A fost operat, dar boală i-a recidivat de 3 ori în 2 ani. Acum cazul bărbatului a ajuns pe mâinile echipei formate din medicul Horațiu Ioani și ceilalți specialiști care acordă ajutor pe platforma Neurocentrum.

Un plan. De asta au nevoie atât pacienții, cât și sistemul de sănătate din țara noastră. Horațiu Ioani este specialist neurochirg, medic la Spitalul Colentina din București. Pe scaunul din fața lui se așează zilnic zeci de oameni care așteaptă răspunsuri.

Așa a creat platforma online, unde pacienții primesc repede răspunsuri, soluții și sprijin.

Horațiu Ioani: ″Dacă e un pacient diagnosticat cu ceva ce ține de neurochirgie ne trimite imagistică și pozele analizelor, ne facem o idee de patologia pe care trebuie să o abordăm și contactăm experții: de exemplu pentru o tumoră celebrală avem neurochirug, oncolog etc. Pentru o tumoră scopul e să oferim un plan în 5 zile, un plan integrat.″⁣

Practic, o dată ce un pacient este diagnosticat, își încarcă dosarul pe această platformă, Horațiu îi preia cazul și se întrunește o comisie în care se discuta un plan de tratament. Astfel de servicii sunt bugetate de stat în alte țări și funcționează de ani de zile. Teoretic, la Horațiu există o taxă de consult ori un preț pentru o evaluare complexă.

Horațiu Ioani: ″95% dintre cazuri sunt pro bono. Pacienții nu mai umblă să caute răspunsuri, ei pot ajunge punctual de la un medic la altul, noi îi spunem pacientului în ziua x la ora 10 mergi acolo.”

Lucrează cu medici specialiști din România, dar și din străinătate. Unul dintre ei este Andrei, medic oncolog.

Andrei Popescu:″Dacă trimit omul pe rând la mulți medici buni, treaba nu iese la fel de bine că atunci când toți acei medici se consultă și își fac planul dinainte să înceapă ceva definitiv. Cred că ar trbeui să fie accesibilă tuturor și să fie plătită de stat, dar cred că va dura mult.

Înteleg că e în nomenclator navigatorul- adică interfață dintre pacient și medic, care știe să interpreteze recomandări și îl ajută pe pacient. E un pas frumos înainte, dar nu există. La noi practic opinia unui medic e sfântă″⁣

Horațiu s-a născut în Sibiu, a terminat Medicina la Cluj, iar apoi a făcut mai multe stagii de pregătire în Marea Britanie. În 2009 s-a angajat la un spital de stat de acolo, iar în 2015 a fost acceptat în Colegiul Regal Britanic, după un an de examene.

Horațiu Ioani: ″ E cel mai înalt titlu, peste partea asta nu mai e alt examen. Eu dacă aș merge în Anglia pentru un job, discuția cu mine n-ar mai fi pe criterii clinice că sunt certificate ci strict pe parte de afacere: ce opțiuni am avea dacă am prelua nu știu ce spital să optimizăm lucruri.”

Ajunsese să câștige foarte bine, dar cu toate acestea anul trecut s-a întors în țară. A adus cu el profesionalism și drag de oameni. Cum este văzut?

În România câștigă doar 3500 de lei pe lună, dar vrea să rămână și să schimbe lucruri.

Horațiu Ioani: ”Doar că e ca și când ai avea un Lamborghini cu sute de cai putere, dar tu vrei să ari, poate ți-ar trebui un tractor cu sute de cai putere. Nu avem lanț logistic.”

România nu-și mai permite să piardă medici că Horațiu Ioani. Dar pentru că cei ca el să rămână, trebuie să lupte pentru schimbare și responsabilii din sistem.

Loading...